Inmatriculare provizorie
Inmatriculare provizorie
1. Cererea solicitantului;
2. Copia contractului de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA), încheiat pe numele proprietarului vehiculului, în termenul de valabilitate al acestuia;
3. Documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra vehiculului, în original și în copie;
4. Documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, în cazul vehiculului de provenienţă străină care a mai fost înmatriculat în alt stat, în original şi în copie;
În lipsa acestor documente, autorizarea provizorie pentru circulație se va efectua pentru o perioadă de maximum 5 zile, dar care nu poate depăși data la care expiră asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie.
5. Actul de identitate al solicitantului, în termenul de valabilitate a acestuia, în original, sau, în cazul persoanelor juridice, documentele care atestă dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, în original sau în copie (de exemplu: certificat constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului însoțit, după caz, de împuternicire/delegație acordată de reprezentantul legal), precum şi actul de identitate al reprezentantului legal, în original, sau, după caz, al persoanei împuternicite;
6. Dovada plăţii contravalorii autorizaţiei de circulaţie provizorie - 13 lei (pentru modalitățile de plată consultați secțiunea taxe și tarife).
În cazul achitării contravalorii autorizaţiei de circulaţie provizorie prin intermediul SNEP – ghiseul.ro, nu este necesară depunerea dovezii de plată;
7. Dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu număr provizoriu (pentru modalitățile de plată consultați secțiunea taxe și tarife);
În cazul achitării contravalorii plăcuţelor cu număr provizoriu prin intermediul SNEP – ghiseul.ro, nu este necesară depunerea dovezii de plată;
8. Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât proprietarul, sau, după caz, împuternicire avocaţială în cazul în care documentele se depun prin avocat;
În cazul reprezentării solicitantului prin avocat, identificarea se va realiza numai prin cardul de avocat vizat pentru anul respectiv, iar în absenţa cardului de avocat identificarea se va realiza prin adeverinţa eliberată de către baroul din care face parte acesta, însoţită de cartea de identitate.
Inmatriculare provizorie/Numere provizorii/Numere rosii
Pachetul nu include taxele aferente instituțiilor statului
Persoanele fizice necesită eliberare procură notarială (taxa se achită de către client)
